dsp_decreas_text dsp_increase_text

Întrebări frecvente

Întrebări referitoare la reglementarea politicilor de dezvoltare rurală

 

1. De ce este necesară politica de dezvoltare rurală a UE?

UE are responsabilitatea de a proteja teritoriile şi populaţia tuturor statelor sale membre. Acest rol include asigurarea accesului egal la susţinerea oferită de UE pe întregul său teritoriu şi faţă de toţi cetăţenii săi. Zonele rurale reprezintă mai mult de 90% din teritoriul UE şi ele găzduiesc în jur de 55% din populaţia totală a Uniunii. Politica de dezvoltare rurală a UE a fost gândită să ofere susţinere acestei părţi semnificative din populaţia şi suprafața sa.

Multe dintre zonele rurale ale UE se confruntă cu provocări însemnate. Unele exploatații agricole şi forestiere mai trebuie încă să-și dezvolte competitivitatea. În sens mai larg, venitul mediu pe cap de locuitor este mai mic în zonele rurale decât în zonele urbane, în vreme ce baza de competențe este mai restrânsă, iar sectorul serviciilor este mai puţin dezvoltat. Costul vieții poate fi mai ridicat, iar păstrarea mediului rural implică adesea costuri financiare suplimentare.

Pe de altă parte, zona rurală a Europei are multe de oferit. Ne furnizează materii prime esenţiale. Valoarea sa ca receptacul de frumuseţe, odihnă şi de recreere (atunci când este îngrijită în mod corespunzător) este mai mult decât evidentă şi are un rol vital în diminuarea impactului schimbărilor climatice. Mulţi oameni sunt atraşi de ideea de a trăi și/sau a munci într-o zonă rurală a Europei, cu condiţia să aibă acces la serviciile şi infrastructura adecvate.

Politica de dezvoltare rurală a UE este în esență menită să răspundă provocărilor cu care se confruntă zonele noastre rurale şi să le elibereze potenţialul.

Pentru mai multe informaţii privind politica de dezvoltare rurală a UE, daţi clic aici.

2. Ce reprezintă politica de dezvoltare rurală a UE?

Actuala politică de dezvoltare rurală a UE acoperă perioada dintre anii 2007 și 2013. Politica a fost concepută să susţină acţiunile proprii de dezvoltare rurală ale statelor membre care sunt puse în aplicare la nivel naţional, regional sau local. La nivelul Uniunii, un set de Orientări strategice furnizează direcţia generală a politicii de dezvoltare rurală. Aceste orientări au fost gândite în așa fel încât să asigure flexibilitatea, caracterul strategic, tematic şi integrat al politicii de dezvoltare rurală.

Flexibilitatea se bazează pe principiul subsidiarităţii. Acest lucru înseamnă că statele membre pot utiliza politica de dezvoltare rurală a UE în susţinerea unor acţiuni care răspund nevoilor de dezvoltare şi provocărilor specifice zonelor lor rurale. Abordările strategice asigură coerența acţiunilor de dezvoltare rurală cu alte activități importante ale politicii urmate de statele membre şi de UE.

O abordare tematică focalizează politica de dezvoltare rurală a UE pe un număr de teme fundamentale. Aceste teme sunt numite „axele” politicii UE de dezvoltare rurală. Există trei axe principale, și anume: Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier; Îmbunătăţirea mediului şi spațiului rural; și Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale. O a patra axă susține implementarea metodelor de dezvoltare rurală „LEADER”, încurajând activitățile în parteneriat prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) care pun în aplicare Strategiile de dezvoltare locală.

Integrarea reprezintă un principiu-cheie pentru politica de dezvoltare rurală a UE, asigurând faptul că axele tematice promovează echilibrul între acţiunile economice, sociale şi de mediu.

Aceste elemente ale politicii sunt puse în aplicare şi furnizate prin intermediul Programelor de Dezvoltare Rurală (PDR). Fiecare PDR are alocat un buget de susținere financiară din partea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), prin care activităţile aferente temelor politicii beneficiază de cofinanțare.

Pentru mai multe informaţii privind politica de dezvoltare rurală a UE, daţi clic aici .

3. Ce reprezintă Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)?

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) reprezintă o sursă de finanţare din partea UE, utilizată de statele membre pentru a realiza o gamă largă de obiective ale politicii de dezvoltare rurale, cum ar fi: îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor agricole, forestiere și agroalimentare; susținerea protecției mediului natural; susţinerea economiilor rurale; asigurarea calităţii vieţii în zonele rurale.

FEADR dispune de un buget în valoare de 96,4 miliarde de euro, care este distribuit în statele membre prin intermediul a 94 de Programe de dezvoltare rurală (PDR) diferite. La nivelul Uniunii, FEADR este supervizat de către Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene.

FEADR a fost înfiinţat în anul 2005 în baza Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului UE și reprezintă principalul instrument de finanţare pentru implementarea Pilonului 2 al Politicii Agricole Comune a UE.

Pentru mai multe informaţii privind politica de dezvoltare rurală a UE, daţi clic aici.

Pentru mai multe informaţii privind pilonii Politicii Agricole Comune a UE, daţi clic aici

4. Ce reprezintă un Program de Dezvoltare Rurală (PDR)?

Un Program de Dezvoltare Rurală (PDR) reprezintă un instrument de politică şi un mecanism de finanţare utilizat de statele membre pentru a pune în aplicare politica de dezvoltare rurală a UE într-un anumit teritoriu. Un teritoriu PDR poate acoperi o țară întreagă sau doar o regiune specifică. Există peste 90 de PDR-uri active în UE, şi fiecare dintre ele este conceput să ofere acel tip de susţinere a dezvoltării rurale necesar în respectivul teritoriu.

Fiecare PDR dispune de un buget din partea Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR). Bugetul PDR este folosit pentru a ajuta statele membre să finanţeze acţiunile asociate diferitelor teme/axe ale politicii de dezvoltare rurală a UE, şi anume: Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol și forestier; Îmbunătăţirea mediului şi spațiului rural; Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale; şi metodele „LEADER” de dezvoltare rurală.

Pentru mai multe informaţii privind PDR-urile individuale, daţi clic aici.

Pentru mai multe informaţii privind tipurile de proiecte care pot primi finanţare prin PDR, daţi clic aici.

5. Ce reprezintă o axă de dezvoltare rurală a UE?

Axă este denumirea dată unui grup de măsuri dintr-un Program de Dezvoltare Rurală. Există patru axe, fiecare având obiective precise, legate direct de scopurile şi temele politicii de dezvoltare rurală. Există trei axe tematice, şi anume: axa 1 - Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol și forestier; axa 2 – Susţinerea gestionării terenurilor şi îmbunătăţirea mediului; axa 3 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale. Există de asemenea şi o a patra axă „metodologică”, concentrată exclusiv pe susţinerea abordărilor LEADER pentru dezvoltarea rurală (axa LEADER).

6. Ce reprezintă o măsură de dezvoltare rurală a UE?

Măsurile sunt un set de sub-operaţii care alcătuiesc o axă a unui Program de dezvoltare rurală (PDR).

O listă a măsurilor PDR (cu codul lor numeric) este prezentată mai jos. Niciun PDR nu conţine toate aceste măsuri. Lista de măsuri are rolul de a furniza un meniu de opţiuni. PDR conţin măsurile cu cea mai mare relevanță pentru nevoile de dezvoltare rurală din teritoriul vizat. Toate PDR-urile conţin măsuri din cadrul fiecărei axe. PDR tind să cuprindă în medie între 20 şi 30 dintre măsurile disponibile


Axa 1 – Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
Ameliorarea cunoştinţelor şi consolidarea potenţialului uman
111 Formare profesională și acțiuni de informare
112 Instalarea tinerilor agricultori
113 Pensionarea anticipată
114 Utilizarea serviciilor de consiliere
115 Instituirea serviciilor de gestionare, susținere și consiliere
Restructurarea și dezvoltarea capitalului fizic, precum și promovarea inovaţiei
121 Modernizarea exploatațiilor agricole
122 Îmbunătăţirea valorii economice a pădurilor
123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere
124 Cooperarea pentru realizarea de noi produse, procese și tehnologii în sectorul agricol, alimentar și forestier
125 Infrastructuri aferente evoluției și adaptării sectorului agricol și forestier
126 Reconstituirea potenţialului producţiei agricole
Calitatea producţiei şi produselor agricole
131 Îndeplinirea standardelor bazate pe legislaţia comunitară
132 Participarea agricultorilor la sistemele de calitate alimentarăv
133 Activităţi de informare şi de promovarev
Măsuri tranzitorii (valabile doar în statele membre care au aderat la UE după 2004)v
141 Agricultura de semi-subzistenţă
142 Grupuri de producători
143 Furnizarea de servicii de consiliere agricolă şi de extindere

Axa 2 - Îmbunătăţirea mediului şi a spațiului rural
Utilizarea durabilă a terenurilor agricole
211 Plăți destinate agricultorilor din zonele montane care urmăresc să compenseze handicapurile naturale
212 Plăţi destinate agricultorilor din zonele care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane
213 Plaţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE
214 Plăţi de agromediu
215 Plăţi pentru bunăstarea animalelor
216 Investiţii neproductive
Utilizarea durabilă a terenurilor forestiere
221 Prima împădurire a terenurilor agricole
222 Prima instalare a sistemelor agro-forestiere pe terenuri agricole
223 Prima împădurire a terenurilor neagricole
224 Plăţi Natura 2000
225 Plăţi pentru mediul forestier
226 Reconstituirea potenţialului forestier şi introducerea unor acţiuni de prevenţie
227 Investiţii neproductive

Axa 3 – Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
Diversificarea economiei rurale
311 Diversificarea spre activităţi neagricole
312 Ajutor pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
313 Încurajarea activităţilor turistice
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale
321 Servicii de bază pentru economie şi pentru populaţia rurală
322 Renovarea şi dezvoltarea satelor
323 Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului rural
331 Formare profesională și informare
341 Dobândirea de competențe și animarea în vederea elaborării și punerii în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare

Axa 4 – Metode „LEADER” de dezvoltare rurală pentru implementarea Strategiilor de dezvoltare rurală
411 Competitivitate
412 Mediu/gestionarea terenurilor
413 Calitatea vieții/diversificare
421 Punerea în aplicare a proiectelor de cooperare
431 Costuri curente ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), dobândirea de competențe, animare

7. Ce tipuri de proiecte pot fi finanțate în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală?

În cadrul Programelor de Dezvoltare Rurală (PDR) se acordă finanțare pentru o varietate de tipuri de proiecte şi acţiuni de dezvoltare rurală. Finanţarea PDR este disponibilă în patru mari categorii, denumite axePDR. Titlurile axelor indică tipul general de măsuri de dezvoltare rurală pe care le susțin. Acestea sunt:


Axa 1 - Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
Axa 2 - Susţinerea gestiunii terenurilor şi îmbunătăţirea mediului
Axa 3 - Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea economiei
Axa 4 – Metodele „Leader de dezvoltare rurală.

Fiecare axă PDR conţine un ansamblu de măsuri PDR. Aceste măsuri au alocate bugete PDR pentru tipuri specifice de acţiuni de dezvoltare rurală. Există aproape 40 de măsuri de dezvoltare rurală diferite și fiecare PDR este conceput în așa fel încât să conțină măsuri care răspund necesităţilor particulare de dezvoltare rurală din teritoriul PDR respectiv.

O listă a măsurilor PDR (cu codul lor numeric) este prezentată mai jos. Niciun PDR nu conţine toate aceste măsuri. Lista de măsuri are rolul de a furniza un meniu de opţiuni. PDR conţin măsurile cu cea mai mare relevanță pentru nevoile de dezvoltare rurală din teritoriul vizat. Toate PDR-urile conţin măsuri din cadrul fiecărei axe. PDR tind să cuprindă în medie între 20 şi 30 dintre măsurile disponibile.


Axa 1 - Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
Ameliorarea cunoştinţelor şi consolidarea potenţialului uman
111 Formare profesională și acțiuni de informare
112 Instalarea tinerilor agricultori
113 Pensionarea anticipată
114 Utilizarea serviciilor de consiliere
115 Instituirea serviciilor de gestionare, susținere și consiliere
Restructurarea și dezvoltarea capitalului fizic şi promovarea inovaţiei
121 Modernizarea exploatațiilor agricole
122 Îmbunătăţirea valorii economice a pădurilor
123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere
124 Cooperare pentru realizarea de noi produse, procese și tehnologii în sectorul agricol, alimentar și forestier
125 Infrastructuri aferente evoluției și adaptării sectorului agricol și forestier
126 Reconstituirea potențialului producției agricole
Calitatea producției și produselor agricole
131 Îndeplinirea standardelor bazate pe legislaţia comunitară
132 Participarea producătorilor agricoli la sisteme de calitate alimentară
133 Activități de informare și promovare
Măsuri tranzitorii (valabile doar în statele membre care au aderat la UE după 2004)
141 Agricultura de semi-subzistență
142 Grupuri de producători
143 Furnizarea de servicii de consiliere agricolă şi de extindere

Axa 2 - Îmbunătăţirea mediului şi a spațiului rural
Utilizarea durabilă a terenurilor agricole
211 Plăți destinate agricultorilor din zonele montane care urmăresc să compenseze handicapurile naturale
212 Plăţi destinate agricultorilor din zonele care prezintă handicapuri, altele decât zonele montane
213 Plaţi Natura 2000 şi plăţi aferente Directivei 2000/60/CE
214 Plăţi de agromediu
215 Plăţi pentru bunăstarea animalelor
216 Investiţii neproductive
Utilizarea durabilă a terenurilor forestiere
221 Prima împădurire a terenurilor agricole
222 Prima instalare a sistemelor agro-forestiere pe terenuri agricole
223 Prima împădurire a terenurilor neagricole
224 Plăţi Natura 2000
225 Plăţi pentru mediul forestier
226 Reconstituirea potenţialului forestier şi introducerea unor acţiuni de prevenţie
227 Investiţii neproductive

Axa 3 – Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
Diversificarea economiei rurale
311 Diversificarea spre activităţi neagricole
312 Ajutor pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
313 Încurajarea activităţilor turistice
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale
321 Servicii de bază pentru economie şi pentru populaţia rurală
322 Renovarea şi dezvoltarea satelor
323 Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului rural
331 Formare profesională și informare
341 Dobândirea de competențe și animarea în vederea elaborării și punerii în aplicare a unei strategii locale de dezvoltare

Axa 4 – Metode „LEADER” de dezvoltare rurală pentru implementarea Strategiilor de dezvoltare rurală
411 Competitivitate
412 Mediu/gestionarea terenurilor
413 Calitatea vieții/diversificare
421 Punerea în aplicare a proiectelor de cooperare
431 Costuri curente ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), dobândirea de competențe, animare

8. Ce reprezintă Autoritatea de gestionare a Programului de Dezvoltare Rurală?

Autoritatea de gestionare este responsabilă cu implementarea unui Program de Dezvoltare Rurală (PDR). Autoritatea de gestionare reprezintă o organizaţie din sectorul public. Este, de obicei, un organism guvernamental naţional sau regional cu responsabilitate în ceea ce priveşte aspectele economice, sociale şi de mediu ale agriculturii şi dezvoltării rurale

Autoritățile de gestionare au următoarele responsabilitățir:

  • Pregătirea conţinutului PDR. Acest proces presupune consultarea şi parteneriatul cu organizaţiile economice, sociale şi de mediu din sectoarele public, privat și cel de voluntariat, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul PDR-ului.
  • Asigură preşedinţia unui „comitet de monitorizare” al părţilor interesate partenere care supervizează implementarea unui PDR în timpul perioadei sale de desfăşurare.
  • Asigură conformitatea proceselor de finanțare PDR cu regulamentele și reglementările UE.
  • Monitorizează performanţele PDR-ului şi desfășoară evaluări permanente pentru direcționarea activităţii PDR.
  • Desfășoară acţiuni de comunicare pentru conștientizarea scopurilor PDR-ului, procedurilor de solicitare de finanţare şi progresului în realizarea obiectivelor sale.
  • Țin legătura cu Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene

Pentru informaţii suplimentare privind Autorităţile de gestionare a PDR, dați clic aici.

O Reţea Rurală Națională (RRN) reprezintă o organizaţie înfiinţată de guvernul unui stat membru pentru a susține punerea în aplicare și evaluarea politicii de dezvoltare rurală a UE. RRN constituie o legătură importantă la nivelul statelor membre între administraţiile şi organizaţiile naţionale implicate în implementarea acţiunilor Programului de Dezvoltare Rurală (PDR), inclusiv Grupurile de Acțiune Locală implicate în metodele „LEADER” de dezvoltare rurală.

Structurile şi metodele de operare ale RRN pot varia de la un stat la altul. Unele RRN fac parte dintr-o Autoritate de gestionare, în timp ce alte RRN sunt organizaţii independente. Apartenenţa la RRN acoperă o secţiune transversală a diferitelor interese din domeniul dezvoltării rurale.

Rolurile RRN se concentrează pe promovarea colaborării în reţea şi a schimbului de informaţii privind activitatea PDR la nivel regional, naţional şi al Uniunii Europene. Aceste activități includ şi organizarea de evenimente şi elaborarea de materiale de comunicare. RRN-urilor le revine un rol important în diseminarea de bune practici. RNR primesc finanţare de la bugetul statelor membre, precum şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

RNR fac parte din Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală (REDR) şi participă regulat la întâlniri sau evenimente organizate la nivel european cu scopul împărtăşirii de experienţe şi informaţii. RNR participă într-o măsură tot mai mare şi la grupurile geografice şi tematice pentru dezvoltarea activităţilor, promovarea unei cooperări mai extinse, promovarea unui schimb tehnic şi a dialogului între reţele.

În majoritatea statelor membre, o singură RRN acoperă întreaga ţară. În Regatul Unit, RRN este alcătuită din patru reţele regionale (Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord şi Anglia). În Belgia, există o Reţea Rurală Flamandă şi o Rețea Rurală Valonă. Pentru mai multe informații cu privire la RRN dați clic here.

10. Ce reprezintă Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală (REDR)?

Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală (REDR) a fost înfiinţată în 2008 de către Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene pentru a sprijini statele membre să implementeze în mod eficient activităţile Programului de Dezvoltare Rurală (PDR). REDR reprezintă un centru de conexiune a Europei rurale şi serveşte drept platformă pentru schimbul de idei şi experienţe în legătură cu funcţionalitatea practică a PDR-urilor, precum şi cu îmbunătăţirea lor în toate statele membre. Principalele părţi interesate ale REDR sunt Rețelele Rurale Naționale (RRN), autoritățile statelor membre, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) precum și alte organizaţii de dezvoltare rurală cu perspectivă UE.

Rolurile-cheie ale REDR includ:

  • Susținerea identificării și compararea exemplelor de proiecte de dezvoltare rurală de succes din întreaga Uniune Europeană;
  • Acordarea de asistență pentru RRN;
  • Promovarea cooperării transnaționale între GAL-uri;
  • Furnizarea de analize pertinente a temelor relevante, inclusiv a beneficiilor mai largi ale agriculturii (bunuri publice), precum şi a temelor semnificative, cum ar fi silvicultura, agricultura socială şi antreprenoriatul rural.

REDR diseminează informaţiile către părţile interesate într-o varietate de modalităţi, inclusiv prin intermediul publicaţiilor sale şi participarea la evenimente şi târguri în întreaga Europă. Site-ul REDR oferă acces la un set complet de informaţii şi instrumente de dezvoltare rurală multifuncţionale şi în mai multe limbi

Pentru mai multe informaţii privind alocarea responsabilităților în cadrul REDR, dați clic aici.

Care este rolul Punctului de Contact al REDR?

Punctul de Contact al REDR (PC) susţine Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene în gestionarea funcţionării REDR şi oferă un centru de referință pentru activităţile REDR.

O echipă centrală permanentă, având sediul la Bruxelles, este completată de un grup mai mare de experţi care oferă asistență într-o multitudine de activități de dezvoltare rurală, dar și de arii geografice. PC al REDR oferă, în special, susţinere pentru activitățile de comunicare în reţea şi cooperare, analiză tematică, evenimente şi servicii de comunicare. Oricine este interesat de politica de dezvoltare rurală a UE, dar și publicul larg, este binevenit la biroul central al PC.

Harta de acces şi indicaţiile aferente vă stau la dispoziţie aici.

Pentru mai multe informaţii privind Punctul de Contact al REDR, dați clic aici.

12. Ce reprezintă Reţeaua Europeană de Evaluare (REE)?

Reţeaua Europeană de Evaluare pentru Dezvoltare Rurală (cunoscută sub denumirea abreviată de „Reţeaua Experţilor în Evaluare”) are ca scop creşterea utilităţii evaluării ca instrument de îmbunătăţire a formulării şi implementării politicii de dezvoltare rurală a UE. Reprezintă o parte integrantă a Reţelei Europene de Dezvoltare Rurală, cu o arie de acoperire mai largă.

Reţeaua Experţilor în Evaluare ajută la stabilirea de bune practici şi la consolidarea capacităţii de evaluare a activităţii Programului de Dezvoltare Rurală până în anul 2013. REE funcţionează în subordinea Direcţiei Generale Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene.

Pentru mai multe informaţii privind Reţeaua Experţilor în Evaluare şi serviciile sale de asistenţă, dați clic aici.

13. Care este metodologia LEADER de dezvoltare rurală?

„LEADER” este termenul utilizat pentru a descrie un tip special de abordare a dezvoltării locale pentru zonele rurale. Numele de LEADER vine din abrevierea denumirii în limba franceză, şi anume „Liaison Entre Actions pour le Development de l'Economie Rurale” (care se traduce, în mare ca „legăturile dintre acţiunile de dezvoltare a economiei rurale”).

Abordarea LEADER implică o metodologie de dezvoltare rurală bazată pe un număr de componente fundamentale care includ parteneriate, dezvoltarea teritorială ascendentă, inovarea şi cooperarea.

Metodologiile LEADER sunt puse în aplicare de parteneriatele zonelor locale care reunesc organizaţii din sectorul public, privat și din societatea civilă. Un parteneriat LEADER este cunoscut sub numele de Grup de Acțiune Locală (GAL). Fiecare GAL are o Strategie de Dezvoltare Locală (SDL) care conţine un set de acţiuni şi obiective de dezvoltare rurală care au fost propuse de comunităţile locale din teritoriul acoperit de GAL. Această abordare asigură faptul că toate acţiunile LEADER sunt puse în aplicare „de la bază spre vârf”, adică în sens ascendent. GAL primesc un buget de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru finanţarea proiectelor din teritoriul acoperit de ele. Toate proiectele GAL sprijinite financiar de FEADR trebuie să fie în armonie cu scopurile SDL a respectivului GAL.

Inovarea reprezintă o altă componentă importantă a metodologiei LEADER. Prin promovarea inovării, GAL-urile urmăresc să încurajeze organizaţiile şi întreprinderile locale să testeze noi modalităţi de dezvoltare a teritoriului lor. LEADER a fost extrem de eficient în stimularea multor tipuri de inovaţii socio-economice şi de mediu în întreaga Europă rurală. Printre diferitele forme de susținere LEADER pentru inovare se numără:

  • Adoptarea de noi modalități de lucru: aceasta poate implica abordări de dezvoltare rurală care aplică idei noi, utilizarea de tehnici noi, concentrarea asupra pieţelor alternative, reunirea diferitelor sectoare şi părţi interesate prin metode noi de colaborare în rețea, susţinerea de noi grupuri prioritare, găsirea de noi soluţii la provocările sociale, economice și de mediu.
  • Dezvoltarea de servicii şi produse noi: acestea rezultă adesea în urma testării unor modalităţi de lucru inovatoare, şi pot fi create prin aplicarea unor tehnici noi sau în premieră, a unor parteneriate, tehnologii, procese, cercetări şi modele de gândire noi.
  • Adaptarea abordărilor consacrate la situații noi: este o modalitate cu eficiență recunoscută de a crea evoluții inovatoare semnificative la nivel rural local. Aceste tipuri de acţiuni inovatoare sunt adesea facilitate prin transferul de cunoștințe între regiunile statelor membre.

Aspectul european al LEADER a reprezentat întotdeauna o caracteristică importantă a metodologiei. Anumite părţi ale bugetelor FEADR alocate GAL-urilor sunt alocate cooperării transnaționale (CTN). CTN ajută populaţia rurală să afle de la omologii din alte ţări despre idei noi pentru proiectele de dezvoltare rurală. O astfel de cooperare între GAL-uri a generat o mulţime de beneficii reciproce pentru multe zone rurale din cadrul Uniunii. SDR a GAL pune un accent deosebit pe cooperare şi comunicarea în rețea.

Pentru mai multe informaţii privind metodologia LEADER, dați clic aici.

14. Ce reprezintă un Grup de Acţiune Locală (GAL)?

Un Grup de Acţiune Locală (GAL) reprezintă un parteneriat care reunește organizaţii din sectorul privat, public și din societatea civilă dintr-un teritoriu rural, cu scopul de a implementa metodele LEADER de dezvoltare rurală. Dimensiunea teritoriului acoperit de GAL poate varia de la o zonă cu o populaţie de aproximativ 5.000 de locuitori, până la zone cu circa 150.000 de locuitori.

GAL sunt alcătuite dintr-o secţiune transversală a comunităţilor locale, iar membrii GAL includ, printre altele, reprezentaţi ai autorităţilor locale, ai grupurilor de afaceri, ai organizaţiilor sociale şi ai asociaţiilor de mediu. Aceste GAL-uri multisectoriale centralizează o vastă bază de cunoştinţe cu privire la competențe şi asigură o acoperire echitabilă a intereselor.

GAL primeşte un buget de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru cofinanţarea proiectelor LEADER din teritoriul său. Toate GAL-urile sunt obligate să conceapă o Strategie de Dezvoltare Rurală (SDR) înainte de a începe distribuirea resurselor FEADR pentru proiectele LEADER. SDR implică o analiză în profunzime a teritoriului unui GAL pentru a identifica metoda de dezvoltare rurală pe care populaţia locală o consideră cea mai importantă pentru dezvoltarea zonei respective. SDR clarifică de asemenea şi care sunt problemele pentru soluționarea cărora, în opinia populaţiei locale, ar trebui utilizate fondurile LEADER. Elaborarea unei SDL impune o consultare amplă a comunităţii, iar procedura conferă GAL-ului o direcţie încorporată ascendentă a activităților LEADER.

GAL-urile sunt susţinute de către organismele de coordonare centrale din statele membre. Aceste Rețele Rurale Naționale oferă asistenţă în dezvoltarea capacității GAL şi încurajează schimburile de experienţă între diferitele zone rurale.

Pentru mai multe informaţii privind GAL-uri din zona dvs., dați clic aici.

15. Ce este cooperarea transnaţională?

Cooperarea transnaţională (CTN) înseamnă angajarea într-un proiect de dezvoltare rurală comun, împreună cu cel puţin o altă zonă rurală dintr-o altă ţară. CTN poate fi, printre altele, o modalitate de a implica suficient de multe persoane într-o activitate, încât aceasta să devină viabilă, sau o modalitate de încurajare a acţiunilor complementare, cum ar fi de exemplu comercializarea în comun, de către organizaţiile de afaceri rurale din diferite regiuni, a produselor şi serviciilor locale precum alimente sau iniţiative turistice. Dobândirea reciprocă de cunoştinţe este un rezultat util al proiectelor CTN.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) alocă finanțare specială proiectelor CTN. Una dintre principalele condiţii pentru ca un proiect CTN să poată accesa finanţare din partea FEADR este aceea ca cel puţin unul dintre partenerii implicaţi în proiect să fie un Grup de Acțiune Locală (GAL).

Pentru mai multe informaţii privind CTN, dați clic aici.

16. Cum pot solicita finanţare UE pentru dezvoltare rurală?

Puteţi solicita finanţare UE pentru dezvoltare rurală prin Programele de Dezvoltare Rurală (PDR) ale statelor membre. Procesul de candidatură poate să difere de la o ţară la alta şi de la un tip de proiect de dezvoltare rurală la altul. Autoritatea de gestionare a PDR-ului din cadrul Rețelei Rurale Naționale (RRN) din țara d-voastră vă poate furniza informațiile, precum și explicațiile necesare în legătură cu procedura de solicitare de finanţare pentru dezvoltare rurală aplicabilă în ţara d-voastră.

Accesați datele de contact ale Autorităților de gestionare a PDR și RRN dând clic aici.