dsp_decreas_text dsp_increase_text

Informatii ale RRN

Reţeaua Rurală Naţională Italiană

Principalul scop al RRN italiene este coordonarea şi susţinerea implementării celor 21 de Programe de Dezvoltare Rurală (PDR) regionale ale Italiei. RRN italiană este pe deplin funcţională din aprilie 2007.

Reţeaua funcţionează în cadrul Ministerului Politicilor Agricole, de Alimentaţie şi Forestiere (MinisterodellePoliticheAgricole, Alimentari e Forestali- MIPAAF), Direcţia Generală, care reprezintă Autoritatea de Gestionare (AG) a Programului reţelei.

RRN italiană ajută la promovarea unui nou model de implementare pentru politica de dezvoltare rurală, necesitând un nivel crescut de integrare, participare şi inovaţie.

Principalele obiective al RRN pentru perioada sa de program sunt: întărirea capacităţii de gestionare şi planificare, îmbunătăţirea guvernanţelor şi diseminarea bunelor practici şi a cunoştinţelor. Mai mult, RRN doreşte să întărească impactul teritorial al dezvoltării rurale, precum şi să încurajeze cooperarea prin aspectele transnaţionale şi interteritoriale ale politicii de dezvoltare rurală.

Participanţii la reţea

Calitatea de membru al RRN este voluntară şi sunt aproximativ 100 de membri. Printre aceştia se numără: reprezentanţi ai principalelor organizaţii şi administraţii care funcţionează în sectorul dezvoltării rurale la nivel naţional, regional şi local, Grupuri de Acţiune Locală (GAL) şi reţelele acestora, precum şi alte reţele active în zonele rurale la nivel local, organizaţii profesionale, asociaţii forestiere, cooperative, instituţii locale (consilii locale, provincii şi comunităţi de la munte), asociaţii de mediu şi organizaţii neguvernamentale (ONG-uri), camera de comerţ şi asociaţii implicate în agribusiness, precum şi în proiecte de dezvoltare locală.

Citiţi mai multe despre structura organizatorică a Reţelei [PDF ]

Detalii de contact:

Adresă: Via XX Settembre, n. 20 - 00187 Roma, Italia
Telefon: 0039 06 4665 50 41
Website: www.reterurale.it
Persoana de contact: Dna Graziella Romito
E-mail: cosvir2@politicheagricole.gov.it, g.romito@politicheagricole.gov.it

Activitatea RRN

Principalele activităţi ale RRN sunt: îmbunătăţirea guvernanţei prin susţinerea administraţiilor centrale, regionale şi locale în implementarea PDR-ului, întărirea capacităţii prin oferirea de sprijin pentru formarea de deprinderi de gestionare între părţile implicate în implementarea PDR-ului, identificarea şi analiza unor noi teme legate de agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi diseminarea informaţiei legate de transferul de experienţă, exemplele de bună practică şi inovaţie.

Citiţi mai mult despre priorităţile şi activităţile Reţelei[PDF ]

Alte informatii importante